Cancelaria
Cancelaria parohială a fost construită în 1937, din panouri de scândură, ca anexă a casei parohiale. Datorită trecerii timpului şi a faptului că până în 1989 nu s-a intervenit prin lucrări majore de întreţinere, construcţia era într-o stare avansată de degradare, necesitând lucrări de reparaţii capitale. Pentru aceasta s-a întocmit un deviz aprobat de Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor în 1999, privind executarea lucrărilor de refacere-reparaţii capitale la clădirea cancelariei.
În documentaţia întocmită s-au prevăzut lucrări de executare a zidurilor de cărămidă şi bca, plasă de beton armat, tâmplărie (uşi şi ferestre), izolaţie termică, învelitoare de tablă galvanizată, jgheaburi şi burlane, trotuare pentru circulaţie şi îndepărtarea apei pluviale, grup sanitar, încălzire centrală calorifere, instalaţie electrică cu conductori de cupru. Lucrările s-au derulat în toamna anului 1999.
Cancelaria este prevăzută cu 2 încăperi: o cameră 3/3m pentru birou şi o cameră 3/6m, precum şi un grup sanitar. În cancelaria parohială se află biblioteca parohială, arhiva parohială şi a cimitirului.
În camera mare a cancelariei sunt rezolvate probleme privind programul de meditaţii, cel alimentar, problemele administrative şi de cimitir.
Casa Parohiala
În anul 1937 a fost construită casa parohială care, datorită trecerii timpului, a suferit degradări, atât la zidărie cât şi la acoperiş. S-a întocmit un deviz, aprobat de Sfnta Arhiepiscopie a Bucureştilor, în anul 1999, pentru reparaţii de întreţinere. În toamna aceluiaşi an, s-au executat zugrăveli interioare, lucrări de înlocuire a tencuielii exterioare, întărindu-se cu plasă pentru beton armat părţile laterale. S-a înlocuit instalaţia electrică. S-au reparat instalaţiile de încălzire şi apă. Învelitoarea acoperişului s-a înlocuit cu tablă galvanizată.
Casa este formată din: sufragerie, dormitor, baie şi bucătărie precum şi două dependinţe.
Aleile din faţa casei parohiale au fost refăcute, fiind prevăzute cu canal pentru scurgerea apelor pluviale.