Cimitirul şi capela Parohiei Buna Vestire Belu

Istoricul Capelei

Parohia Belu din comuna Şerban Vodă, Judeţul Ilfov, în anul 1921 a fost împroprietărită din Moşia Vatra Mănăstirea Văcăreşti, proprietatea statului, cu 2 ha teren destinat înfiinţării unui cimitir, urmând ca în 4 mai 1926 Prefectura Judeţului Ilfov să întocmească cadstrul. Acest teren este amplasat în partea de est a Capitalei, pe fosta moşie a Văcăreştilor.

Preotul Paroh Petre Popescu şi epitropul Ioan Franţescu s-au ocupat de actele necesare înfiinţării acestui cimitir. Prima înhumare apare în registrul de înmormântări la data de 1 octombrie 1932.

După al doilea război mondial, deci după anul 1945, Capitala ţării îşi măreşte numărul de locuitori, iar din 1954 se începe o campanie de construire de blocuri. Pe lângă locuitorii parohiei noastre, cimitirul deservea şi pe locuitorii cartierelor nou înfiinţate (Apărătorii Patriei, Berceni,…).

Avându-se în vedere această situaţie şi constatându-se necesitatea construirii unei capele în cimitirul BunaVestire, unde cei decedaţi să fie depuşi până la înmormântare, preoţii: Aurel Bărîcă – paroh, Ion Tonciu şi Ioan Popescu Creangă – co-slujitori, şi diaconul Dumitru Copăceanu – pensionar, împreună cu membrii Consiliului Parohial, au hotărât la data de 15 mai 1990 construirea unei capele în cimitirul parohial. Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor şi Primăria Capitalei a aprobat construcţia capelei.

La marea sărbătoare a Rusaliilor (Pogorârea Sfântului Duh) din 1990 s-a sfinţit locul pe care s-a construit capela. Lucrările de construcţie au durat până în 15 decembrie 1991. În martie 1991s-a aprobat devizul de pictură în frescă de către Comisia de Pictură Bisericească. Lucrările de pictură din nou au fost executate în tehnica fresco de către Simona Tudor şi s-au terminat în octombrie 1993, fiind sfinţită de către Preasfinţitul Teofan Sinaitul, Episcop-Vicar Patriarhal.

Capela este amplasată în cimitirul parohial Buna-Vestire, în partea de est. Are fundaţie din beton. Construcţia este din zidărie portantă, cu sâmburi de beton, prevăzută cu centuri şi grinzi din beton armat, pentru susţinerea cupolei octogonale, care are patru ferestre orientate spre cele patru puncte cardinale. Tavanele sunt din rabiţ (plase de sârmă). Este învelită cu tablă galvanizată. Tencuiala exterioară este executată cu probe de piatră, iar soclul – din mozaic periat. Tâmplăria, atât ferestrele cât şi uşile, este din metal. Pardoseala din capelă este executată din mozaic veneţian.

În spatele capelei, în acelaşi corp, se află o cameră de aproximativ 20mp, care este folosită drept cancelarie, iar în zilele de parastase sau înmormântări – pentru agape creştineşti.

Cimitirul parohial Buna Vestire Belu se află pe strada Niţu Vasile nr.3, Sector 4, lângă Piaţa Sudului. Cimitirul este amenajat cu o alee principală şi alei laterale.

 Preot Daniel-Alexandru Bărîcă